Am modificat articolul ultima data pe: 22.10.19

 

Multe persoane sunt tentate sa ia lectii de orga, dupa ce au asistat la o interpretare de calitate sau au vazut un film in care artistul este eroul principal. In realitate insa, acest instrument poate fi, pe cat de frumos si ofertant, pe atat de dificil si frustrant.

 

Te gandesti ca ar fi interesant sa iei cateva lectii de orga pentru a-ti petrece timpul liber intr-un mod interesant? Daca ai eliminat de pe lista pianul, chitara si vioara si ai trecut direct la acest instrument complicat este bine sa stii cat efort va fi necesar pentru a reusi sa il stapanesti.

 

Sincronizarea picioarelor

Spre deosebire de pian, atunci cand canti la orga trebuie sa iti sincronizezi atat miscarile mainilor, cat si pe ale picioarelor, pentru ca instrumentul include si pedale. Este un aspect care pune in dificultate chiar si pianistii cu experienta, provocand frustrare si reducand peste asteptari viteza de adaptare. 

Aceasta componenta este cu atat mai greu de stapanit de cei cu foarte putina experienta in domeniul muzical, care nu au abiltati foarte bune nici la nivel de digitatie. Din acest motiv este recomandat sa eviti sa incerci deprinderea interpretarii la orga de unul singur si sa apelezi la un profesor care te poate indruma si ajuta sa rezolvi aspectele dificile.

 

 

In principiu, simpla atingere a pedalelor corecte nu este dificila in sine, dar, spre deosebire de miscarea degetelor, pe care o poti urmari cu privirea, cea a picioarelor are loc sub orga si va dura ceva timp pana cand vei reusi sa deprinzi pozitia exacta a fiecareia. In plus, miscarea trebuie sa fie ferma si lina, pentru a obtine sunetul dorit.

Nu uita sa iti cumperi o pereche de papuci comozi care sa iti permita sa lucrezi usor cu pedalele si sa iti ofere precizia de care ai nevoie.

 

Diferente de tehnica

Desi orga este un instrument cu claviatura, similar pianului, exista suficiente diferente pentru a pune in dificultate o persoana familiarizata deja cu cel din urma, dar si pe incepatorul care are curajul sa parieze din prima pe orga. In primul rand, pianul are un rand de clape albe si negre, in timp ce orga are cel mai adesea trei, asezate una deasupra celeilalte. Poate avea insa pana la sapte manuale, ceea ce inseamna ca mainile trebuie sa se miste mai mult.

In al doilea rand, orga nu are inclusa pedala de sustain, ceea ce inseamna ca sunetul inceteaza in momentul in care ai ridicat degetul de pe clapa. De asemenea, daca pentru a crea pasaje intense emotional, la pian se lucreaza cu forta si viteza de lovire a clapelor, care vin oarecum natural, in acest caz se foloseste durata de apasare a tastei si ritmul. Tehnica este mai putin intuitiva decat in cazul pianului si necesita mai mult efort pentru stapanire.

 

Mai multe “voci”

Pianul are o singura voce pe care trebuie sa inveti sa o gestionezi la nivel de finete, in timp ce orga are pana la 200 de variante sonore pe care le poti folosi pentru a interpreta. Un calcul destul de simplu iti va spune ca asta inseamna mai mult timp pentru a trece de nivelul de baza si cativa ani, daca nu esti un profesionist al pianului, pentru a ajunge la stadiul in care poti interpreta in public.

 

Sunetul difera de locatie

O data ce incepi sa inveti sa canti la orga si sa incerci sa exersezi si pe alte instrumente decat cel la care studiezi de obicei, vei avea surpriza sa observi ca orgile nu suna la fel. Calitatea acustica a fiecarui instrument depinde in mare masura de spatiul in care este instalat. Daca pe o anumita orga iti va fi foarte usor sa atingi sunetele inalte, clar si puternic, pe alt model este posibil sa fie nevoie de artificii de tehnica pentru a obtine acelasi lucru. 

Este vorba bineinteles despre orga clasica, cu tuburi, pe care o gasesti de regula in biserici si salile de concerte. Versiunile digitale suna relativ similar, pentru ca sunetul este reprodus artificial.

 

Mai mult control dinamic

In cazul orgii electronice, ai la dispozitie de regula mai mult optiuni melodice decat cele ale versiunilor clasice. Poti interpreta o varietate de stiluri muzicale, ceea ce iti ofera libertatea de a gasi zona in care te simti cel mai confortabil. Acest avantaj vine insa impreuna cu mai multe ore de studiu necesare pentru a putea stapani cat mai bine fiecare dintre functiile incluse intr-un astfel de dispozitiv muzical.

 

 

Inceputul este mai greu

Indiferent daca esti pianist experimentat sau esti doar putin familiarizat cu pianul, primele lectii de orga pot fi destul de frustrante. Pentru cei care se inteleg foarte bine cu claviatura, dificultate provine din adaugarea in ecuatie a pedalelor pentru picioare, care nu se obisnuiesc prea repede sa tina ritmul impreuna cu mainile. Incepatorii vor avea de trecut prin lectii intregi de deprindere a clapelor si repetitii nenumarate de game, pana cand se vor deprinde cu sunetele si ritmul.

Pana cand reusesti sa achizitionezi propriul instrument pentru exerciti, va fi nevoie sa te deplasezi cat mai des la locatia in care iei lectiile, pentru a putea repeta si a mentine un ritm bun de invatare. 

O singura lectie pe saptamana este suficienta pentru cei care doresc sa invet sa cante la orga ca hobby, pentru a-si umple timpul liber. Cei care iau insa in serios acest instrument si doresc sa il adauge in portofoliu, vor avea nevoie de multe ore de munca.

 

Postura si rezistenta musculara

Interpretarea la orga iti va solicita destul de mult muschii implicati in miscari de finete, pe care pana acum nu ai fost pus in situatia de a-i folosi. Asteapta-te deci sa iti simti degetele de la maini obosite si dureroase dupa orele de pregatire. Si muschii de la picioare vor fi solicitati de indata ce incepi sa exersezi miscarile de pedale. 

Gestioneaza-ti deci cu atentie efortul si repetarile si organizeaza-ti programul in asa fel incat sa repeti frecvent si pentru perioade scurte de timp, pentru a te obisnui cu efortul. 

 

 

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of