Am modificat articolul ultima data pe: 02.07.20

 

Daca abia ai inceput sa inveti sa canti la chitara sau chiar daca ai ceva experienta dar inca nu ti-ai format o rutina si mai ai intrebari, citeste acest ghid pentru a vedea cum sa ai grija de instrument si in special de corzile de la chitara.

 

Cu siguranta, mai ales daca esti incepator, auzi tot felul de sfaturi si povete si de multe ori acestea sunt contradictorii, nestiind ce sa faci de fapt, si cum poti sa ai grija de corzile de chitara. Consultand parerea mai multor muzicieni si specialisti in domeniu iti prezentam in continuare cateva sugestii de care poti sa tii seama:

 

Nu este nevoie sa desfaci corzile atunci cand nu canti

Desi poate ai auzit de la multi cunoscuti ca este mai bine sa iti desfaci corzile atunci cand nu repeti, acest lucru nu este necesar. 

Gatul chitarei este astfel proiectat incat sa reziste la presiunea constanta exercitata de corzile intinse, asa ca nu se va deteriora in timp. Dupa ce ai terminat de cantat, fie ca ai avut concert, fie doar o simpla repetitie acasa, pune chitara in suportul sau la locul dedicat ei si o poti lasa asa cum este.

Corzile le vei scoate doar atunci cand vrei sa executi o anumita operatiune care necesita acest lucru, precum curatarea gatului, a tastaturii etc.

 

In caz ca scoti toate corzile de chitara gatul nu se va deteriora

De asemenea exista si multe pareri care spun ca daca vei scoate toate corzile de pe chitara, acest lucru va dauna gatului acesteia. 

Din constructie gatul chitarei este confectionat din lemn de palisandru, abanos, artar etc., avand o constitutie foarte solida, asa ca nu se va deteriora usor. Asadar, daca ai nevoie sa scoti corzile pentru cateva zile, nu este nici o problema, iar daca depozitezi chitara pentru o perioada mai lunga poti sa detensionezi corzile din cheite si gatul chitarei nu va fi afectat in nici un fel.

 

Pot folosi ulei de lamaie pentru a curata chitara?

Desi parerile sunt foarte impartite in primul rand ar trebuie sa definesti ce inseamna pentru tine ulei de lamaie. Cu siguranta ca vei putea folosi solutii de curatat dedicate pentru chitara, care au in compozitie si ulei de lamaie. Marii producatori de instrumente ofera si solutii de intretinere si cu siguranta sunt de calitate si nu iti vor afecta chitara. 

In compozitia acestora se gasesc si alte uleiuri minerale, ce au ca rol protectia lemnului, uleiul de lamaie fiind prezent intr-o cantitate mult mai mica datorita parfumului foarte placut pe care il ofera.

Daca vrei sa folosesti ulei de lamaie pur este posibil, datorita aciditatii mari pe care o are, sa afecteze si sa usuce lemnul prea tare. Din acest motiv foloseste doar produse dedicate ingrijirii chitarii, si nu alte produse de menaj sau pentru curatenie, chiar daca sunt pentru parchet sau mobilier.

 

Pot folosi WD-40 pentru a curata chitara?

WD-40 este o solutie universala de curatat pe care unele persoane o folosesc si pentru a curata chitara sau, asa cum este recomandat chiar de catre producator pentru a curata si lubrifia corzile metalice.

In caz ca esti incepator si mai ai si o chitara scumpa, la care tii foarte mult, mai bine nu te hazardezi sa folosesti aceasta solutie. Cu siguranta ca este buna pentru a curata partile metalice ale instrumentului, dar atentie, doar partile metalice. Asa ca trebuie sa stii sa desfaci instrumentul in mici parti componente si abia apoi sa cureti suprafata pe care o doresti.

Lemnul si finisajul chitarei poate fi afectat de aceasta solutie puternica si nu se merita sa iti asumi un astfel de risc. Si la corzi poate fi o problema, deoarece iti va fi foarte greu sa indepartezi surplusul, pe care apoi il vei prelua pe degete si il poti purta si pe alte parti ale chitarei. Daca ai deja multa experianta si ai mai folosit cu succes aceasta solutie, poti sa mergi in continuare.

 

Poti sa iti faci singur mici reglaje

Daca ai pornit in aceasta frumoasa aventura, si iti doresti sa inveti cat mai mult si sa iti poti crea un stil propriu, atunci trebuie sa cunosti foarte bine instrumentul si sa poti sa iti faci singur reglajele pentru a experimenta cat mai mult.

Piesele din lemn pot avea mici variatii in timp datorita extinderii sau contractarii acestuia in mod natural. Asa ca o mica stangere sau slabire a surubului de la tija nu va deteriora instrumentul, gatul fiind foarte dur si rezistent. Cu siguranta, reglajele sunt foarte fine, pas cu pas si reprezinta ⅛ dintr-o rotatie completa.

Astfel iti vei putea face usor propriile configuratii si nu va fi necesar sa te deplasezi la un centru specializat de fiecare data cand vrei sa schimbi ceva sau ai anumite zgomote care sunt deranjante.

 

Cum pot fi curatate corzile de chitara?

De fiecare data cand studiezi sau dupa repetitie si concert acorda putin timp pentru a curata instrumentul, iar corzile le poti sterge atat cu o laveta din bumbac uscata, cat si cu un prosop de hartie. Poti sa asezi chitara pe spate, si sa treci laveta in sus si in jos introducand-o intre gatul chitarei si corzi.

La chitarele bas corzile se sterg individual, una cate una. Inainte de a folosi chitara este bine sa te speli pe maini pentru a indeparta murdaria, iar daca transpiri mult sa ai la indemana un mic prosop cu care sa te stergi, deoarece ph-ul tau poate afecta corzile. 

Pentru lubrifiere si o curatare mai aprofundata apeleaza la solutii dedicate, special create de producatori pentru acest lucru, pe care le poti pune in husa chitarei sa iti fie la indemana ori de cate ori ai nevoie. Astfel poti sa ai mai multa grija si sa nu fie nevoie sa iti achizitionezi des corzi pentru chitara ta

Este important sa iti cunosti foarte bine instrumentul, chiar daca esti la inceput, sa experimentezi si sa folosesti produse dedicate pentru intretinere, pentru a te putea bucura de o perioada lunga de timp impreuna cu chitara ta, si sa iti poti gasi stilul pe care il agreezi si pe care ti-l doresti. 

 

 

Aboneaza-te
Anunta despre
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments