Am modificat articolul ultima data pe: 22.07.19

 

De la primul model de pianoforte, realizat de un mester ingenios, pentru a oferi mai mult control artistilor si pana la piano grande din zilele noastre, drumul a fost lung si surprinzator. Fiecare pas sta la baza sunetelor puternice si clare pe care avem privilegiul de ale asculta azi.

 

Daca te gandesti sa inveti sa canti la pian sau iti place sa asculti muzica compusa pentru acest instrument, vei dori cu siguranta sa afli mai multe si despre istoria sa. Pianul, asa cum il cunoastem astazi, este rezultatul unui proces indelungat de perfectionare si evolutie si al muncii asidue a celor care au vrut sa ii duca performantele catre perfectiune.

 

Aparitia pianului

Nu se stie cu siguranta anul in care a fost inventat acest instrument, dar se aproximeaza ca s-a intamplat undeva in jurul anului 1700. Autorul sau a fost insa cu certitudine italianul Bartolomeo Cristofori, producator de instrumente muzicale.

Bartolomeo Cristofori a crea pianul pentru ca era nemultumit de nivelul redus de control pe care artistii il aveau asupra volumului sonor al harpsicordului (clavecin). Primul sau nume a fost “clavicembalo col piano e forte” sau pe scurt pianoforte/fortepiano care descria un harpsichord ce permite controlul intensitatii sunetelor generate.

Se considera ca pianul face parte din categoria instrumentelor cu coarde, avand ca descendenti istorici monocordul, harpsicordul (clavecinul), clavicordul (similar clavecinului, cu claviatura si coarde, in forma dreptunghiulara) si dulcimerul (stramosul tambalului). Pentru ca sunetele provin insa din lovirea corzilor cu ciocanele, pianul mai poate fi  clasificat si ca instrument de percutie.

 

Structura si functionalitate

Pianul modern este un instrument muzical cu clape, care include corzi ce scot sunete atunci cand sunt lovite de niste ciocanele. Acestea din urma sunt controlate prin lovirea clapelor, mai tare sau mai incet, cu degetele. Versiunile standard includ 88 de clape (52 albe si 36 negre) si acopera sapte octave pline, pus inca cateva note.

 

 

Vibratia corzilor lovite de ciocanele este transmisa catre o placa acustica, prin intermediul unui bridge peste care acestea sunt intinse, iar placa acustica amplifica sunetul si, in functie de esenta lemnului din care este realizata si modul de finisare, modifica calitatea tonului.

Ciocanelele sunt prinse de capatul interior al clapelor prin intermediul unui mecanism ce are rolul de a le accelera miscarea, astfel incat sa nu existe intarziere intre actiunea degetelor pe clape si cea a ciocanelului pe corzi. In trecut, ciocanelele erau acoperite cu piele, versiunile moderne folosesc insa fetrul.

 

Versiunea vieneza

Productia de piane s-a dezvoltat in timpul secolului al XVIII-lea, in cadru Scolii Vieneze. Versiunile vieneze erau construite cu cadru din lemn, doua corzi pe nota si cu ciocanele acoperite cu piele si doar unele dintre ele diferentiau clapele in albe si negre. 

Instrumentele din acea perioada generau un sunet mai delicat, cu mai putina forta de sustinere, decat cele din epoca moderna. Este tipul de pian pe care Mozart si-a compus operele.

 

1770 – 1820

Intre anii 1790 si 1820, pe masura ce pianul a devenit tot mai popular, a trecut si prin cateva schimbari semnificative care l-au adus mai aproape de forma sa moderna. Schimbarile au fost determinate pe de o parte, de cerintele compozitorilor si pianistilor pentru un instrument mai puternic, cu un sunet mai sustinut, pe de alta parte de Revolutia Industriala. 

Cea din urma a facut posibila obtinerea de corzi de calitate mai buna si inlocuirea cadrelor din lemn cu alternative masive din fier, care putea sa sustina mai bine tensiunea corzilor.

Tot in aceasta perioada John Broadwood, Robert Stodart si Americus Backers au conceput primele variante de piano grande, instrumente mai mari, mai robuste si cu sunet mai puternic. Sunt primii care au trecut peste cele cinci octave, cu care se lucrase pana atunci, creand in 1790 pianul cu cinci octave si jumatate, in 1810 pe cel cu sase octave si in 1820 pe cel cu sapte octave. Trendul a fost preluat ulterior si de Scoala Vieneza.

 

Volum si structura de rezistenta

Dupa anul 1820, centrul dezvoltarii pianului s-a mutat la Paris, unde cel mai bun pian, la acel moment, era cel produs de Sebastien Erard, care incorporase un levier de repetitie, numit balantier, in sistemul de functionare al ciocanelului. Rolul sau era acela de a permite actionarea rapida si repetata a unei clape mai inainte ca aceasta sa se fi intors la pozitia sa orizontala. Noul format a fost foarte apreciat de Liszt, devenind in timp standardul pentru piano grande si fiind folosit in structura instrumentului si in zilele noastre.

 

 

Secolul XIX mai inseamna pentru pian inlocuirea finisajului de piele sau bumbac al ciocanelelor, cu cel de fetru ferm, care permitea o actiune dinamica mai larga, pe masura ce greutatea ciocanelelor si tensiunea din corzi a crescut si ea.

Una dintre cele mai importante modificari facute in aceasta perioada este insa adaugarea unui cadru masiv din fier turnat, pozitionat deasupra placii acustice, care preia intr-o prima etapa tensiunea foarte mare a corzilor. Aceste element produce sunetele puternice pe care le auzim astazi la pianele modrne si poate cantari pana la 20 de tone intr-o versiune grande. 

Pentru ca ofera mai multa rezistenta structurala, cadrul din fier permite folosirea de corzi mai groase, mai tensionate si mai multe. In 1834 fierul a fost inlocuit cu otelul, aliajul fiind perfectat in timp pana la cel folosit astazi.

 

Forma si design

Primele piane aveau forma rectangulara, cu claviatura pe una dintre laturile lungi. Au fost produse in numar mare in Europa in 1840 si in 1980 in Statele Unite ale Americii si au facut parte din perioada cea mai bogata in schimbari structurale din dezvoltarea pianului. Datorita formei, erau usor de produs si accesibile la pret, insa limitate ca sunet si performante.

Pianina sau pianul vertical numit si pianul girafa sau piramida, avea corzile si mecanismele pozitionate perpendicular pe claviatura. Acest format mai este folosit si in zilele noastre, fiind preferat pentru consumul mai redus de spatiu.

Formele moderne de pian vertical si piano grande au inceput sa apara la finalul secolului XIX. Desi inovatiile continua si tehnica de productie a componentelor, precum si cea de montaj, se evolueaza mereu, se poate spune cu siguranta ca pana acum, secolul XIX a fost cel mai prolific pentru istoria dezvoltarii acestui instrument.

 

 

 

 

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of