Am modificat articolul ultima data pe: 02.07.20

 

Inca din anii ‘70, orga electronica, urmata de pianul digital, si-a castigat un nume si un loc in lumea muzicala mondiala. Aproape toate stilurile de muzica au apelat, intr-un fel sau altul, la progresele tehnice pe care instrumentele le-au cunoscut in timp. Iti prezentam principalele modele ale celor mai cunoscute branduri producatoare, care au facut istorie si au tinut pentru decenii prima pagina a revistelor mondene.

 

Folosite in prezent mai rar pe scena si mai des in salile de curs, orga electronica si pianele digitale au acoperit lumea muzicala pestrita a celei de-a doua jumatati a secolului XX. Principalele branduri, care si astazi produc instrumente, au lansat la vremea respectiva cele mai celebre modele ale lor. Sa facem impreuna o incursiune muzicala.

 

Orga Hammond 

Ar putea fi considerat veteranul instrumentelor de epoca. La inceput, orga Hammond era doar o alternativa portabila la orga cu tuburi, de dimensiuni impunatoare. Dar utilizarea sa ca surogat nu a durat foarte mult. Sunetul sau cald a cucerit multi muzicieni de jazz si rock incepand cu anii ’50.

Spre deosebire de ceea ce s-ar putea crede, orga Hammond a avut o existenta destul de scurta. Productia sa s-a oprit la mijlocul anilor ’70, dupa 40 de ani de serviciu fidel. Tehnologia digitala a preluat instrumentul in incercarea de a-l imita, fara a reusi suficient.

Instrumentul era binevenit pentru animarea unei terase de restaurant sau a unui bar la moda. Pentru proprietarii localurilor, mai presus de orice statea interesul economic. O orga Hammond putea da iluzia ascultarii a cativa muzicieni cantand impreuna.

Jimmy Smith intruchipeaza legenda orgii Hammond pe ritm de jazz, desi alt muzicieni, precum Jimmy McGriff sau Rhoda Scott, au adus in felul lor alte modalitati de utilizare a instrumentului.

Inainte ca piata sintetizatoarelor sa se dezvolte, orga Hammond va ramane un instrument esential pentru numeroase trupe pop si rock din anii ‘60 si ‘70. Grupuri rock precum Procol Harum, Deep Purple sau Led Zeppelin vor deschide drumul, inainte ca Pink Floyd, Emerson Lake & Palmer si Genesis sa vina la rand.

 

Vox Continental

Cu un concept atractiv, Vox Continental a fost o orga portabila complet electronica aparuta in 1962. Mult mai usoara decat modelul Hammond, a starnit o anumita nebunie printre trupele rock. Una dintre particularitatile sale se refera la tastatura: culoarea clapelor este inversata. Vox Continental a avut variante cu tastatura simpla si dubla. 

Vox Continental a avut un ton grav foarte distinctiv, pe care trompetistul de jazz Miles Davis l-a adoptat la repetitii pentru scurt timp, inainte de a folosi un model Farfisa din primele sale inregistrări de jazz-rock. Cu cativa ani in urma, puteati auzi deja sunetul Vox Continental in celebra House of the Rising Sun a trupei Animals. Si alti muzicieni de pe scena rock au folosit modelul, printre care Ray Manzareck (The Doors), Elvis Costello si grupul Madness.

 

Wurtlizer

Datorita piesei What’d I say a lui Ray Charles, pianul electric Wurlitzer intra pe usa din fata a productiei muzicale. La sfarsitul anilor ’50, firma Wurlitzer a avut ideea de a construi un pian electric foarte usor, care sa inlocuiasca pianul acustic pentru trupele aflate in turneu.

Pianul electric Wurlitzer prezenta un efect tremolo reglabil in viteza si adancime. Sunetul fiecarei note era generat de o banda metalica si amplificat de un microfon electromagnetic.

Desi sunetul sau nu are nici o legatura cu cel al unui pian acustic, are un timbru foarte placut, care ii permite sa fie utilizat in multe stiluri muzicale in voga. Wurlitzer era capabil sa produca un ton moale sau agresiv, in functie de interpretarea pianistului.

Multi artisti vor fi sedusi de acest instrument, in ciuda ingustimii claviaturii (64 de clape). Pe scena, orga portabila (Farfisa sau Vox) a fost concurentul sau direct. Pe langa unele trupe precum Booker T. si M.G.s sau The Small Faces, instrumentul va fi folosit mai ales in anii ‘70: Pink Floyd (Money), The Carpenters, Steely Dan. Pianul electric Wurlitzer va avea un loc special in discografia grupului Supertramp. 

Fender Rhodes

Ambasador al pianelor electrice, ideea pentru Fender Rhodes s-a nascut in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Cu toate acestea, abia în 1965 au fost comercializate primele modele.

Spre deosebire de modelul Wurlitzer, Fender Rhodes are o tastatura mai mare (73 sau 88 de note) si un mecanism care poate fi ajustat in moduri diferite.

Fender Rhodes va castiga prin muzica jazz. Pianistii Chick Corea si Herbie Hancock il vor folosi nu ca adjuvant sau pentru a inlocui pianul acustic, ci ca un instrument de frunte, urmand sa dezvolte un stil de interpretare dedicat acestuia.

Sunetul lui Rhodes nu poate fi confundat cu un alt instrument, cu atat mai mult cu o orga electronica. Modelul se va raspandi de-a lungul anilor ‘70 in jazz, rock, dar si in productii de melodii franceze. Toti cei implicati in muzica comerciala ii vor folosi sunetul, chiar si acolo unde nu este de asteptat (cum ar fi Yves Montand sau Jean Ferrat). In lista impresionanta a utilizatorilor sai se numara: The Doors, Stevie Wonder, Joe Zawinul, Pink Floyd, Billy Joel si, mai aproape de noi, Radiohead sau Erykah Badu.

 

Yamaha

Multa vreme, in turnee, muzicienii visau sa aiba un pian usor transportabil. Din anii ‘70, brandul Baldwin a propus un mic pian portabil de cinci octave, dar instrumentul nu i-a satisfacut pe pianisti.

Cand a aparut Yamaha CP-70 pe scena aparea in sfarsit o alternativa viabila. Pentru a evita confuzia, Yamaha a numit instrumentul “Electric Grand Piano”, pentru a sublinia ca CP-70 nu era un instrument acustic in sine. Cu toate acestea, principiile tehnice ale pianului traditional erau incorporate.

Daca CP-70 a atras atentia multor artisti, se datoreaza faptului că sunetul sau nu este cel al unui pian acustic si nici cel al unui pian electric. Instrumentul are personalitatea, timbrul sau, avand in acelasi timp o oarecare asemanare cu pianul acustic.

Yamaha „Electric Grand Piano” poate fi inca auzit pe scena si astazi, dar apogeul sau a fost atins in anii 1970 si ‘80. Pianistul George Duke il folosește în continuare. Il putem auzi in albumele A Brazilian Love Affair si Reach For It. Alti artisti care au folosit modelul au fost Peter Gabriel, Simple Minds, Abba si mai recent grupul Keane.

 

Aboneaza-te
Anunta despre
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments