Am modificat articolul ultima data pe: 18.02.20

 

Muzica nu ne apara nici de frig, nici de caldura, nici de pericole, nici de boli. Nu tine de foame si nici de sete. La prima vedere, greu de inteles ce ne aduce din punct de vedere evolutiv, ca sa nu mai vorbim de contributia sa directa la supravietuirea speciei umane. Si totusi, este la fel de universala ca limbajul, prezenta in toate societatile inca din zorii timpului. Iti prezentam cateva melodii compuse pentru flaut, care au strabatut si vor strabate veacurile, starnind la fiecare ascultare valuri de emotie. 

 

La fel ca mancarea, sexul sau drogurile, muzica atinge circuitul de recompense din creierul ascultatorului. Acest vechi sistem implementat de selectia naturala pentru a promova satisfactia nevoilor noastre de baza stimuleaza eliberarea de dopamina, neurotransmitatorul placerii, responsabil pentru fiorul muzical indus de auditia unor melodii diverse. Sunetul delicat, fragil, dar in acelasi timp ludic al flautului sporeste senzatia, introducand ascultatorul in lumea mitica.

 

Debussy: Prelude a l’apres-midi d’un faune

Interpretata pentru prima data la Paris in 1894, piesa a marcat un moment de cotitura in istoria flautului, si a muzicii totodata. Inspirata din poemul L’apres-midi d’un faune a lui Mallarme, care descrie la randul sau o imagine zugravita intr-un tablou de secol XVIII al lui Francois Boucher, opera lui Debussy exploateaza asocierea flautului cu scenele de factura mitologica.

Compozitia orchestrei – flaut, alte instrumente de suflat, precum oboi, clarinet si corn, violoncel si harpa creeaza o atmosfera de liniste, colorata, voalata si lasciva, perfecta pentru a sugera miscarile creaturii pe jumatate om si jumatate animal – faunul cantaret la flaut – , care incearca sa seduca doua nimfe adormite.

Preludiu la dupa-amiaza unui faun reprezinta, dupa parerea criticilor, o adevarata “revolutie in sunet si forma”, care a fost primita cu uimire si entuziasm de auditoriu.

Vivaldi: Concert nr. 2 in sol minor pentru flaut La Notte

Concertul face parte dintr-o serie de 6, publicate la Amsterdam in 1728. In mod neobisnuit pentru Vivaldi, acest concert se incadreaza in patru miscari, mai degraba decat trei, dar nu este tocmai modelul lent-rapid-lent-rapid pe care l-a adoptat in sonatele sale. Prima miscare avanseaza de la o introducere Largo la un Presto numit „Fantasmi” („Fantasme”).

Pe tot parcursul concertului, flautul trece de la secvente parca usor ezitante la triluri lungi, vertiginoase, apoi la arpegii abrupte si inapoi la lentoare. Un alt Largo, acesta marcat „Il sonno” („Visul”) schiteaza, tot cu ajutorul flautului, un vis nici placut, nici cosmar, cu armonii incerte, folosind o linie intalnita si in „Toamna” al lui Vivaldi.

 

Mozart: Concert pentru flaut si harpa in C major – K299

Concertul pentru flaut si harpa a fost compus in 1788 la Paris pentru ducele De Guise. De fapt, este o simfonie concertanta, un gen pe care Mozart il va relua ulterior in Simfonia pentru instrumente de suflat si mai ales in cea pentru vioara si viola. Acest gen mundan a facut ca mai multi solisti sa dialogheze pe fundalul unei orchestre, conform unei structuri care s-a indepartat cumva de forma de concerto.

In afara de Mozart, acest gen a fost adoptat in principal de Jean-Christian Bach. Desi structura nu solicita profunzime, Mozart arata un gust deosebit, evitand platitudinile. Lucrarea te capteaza de la prima pana la ultima masura. Sunetul flautului ofera intregului un ton transparent si luminos.

 

Ravel: Daphnis si Chloe

Daphnis et Chloe este un balet intr-un singur act, mai precis o simfonie coregrafica cu cor compusa de Maurice Ravel la comanda lui Serge Diaghilev, „papa” baletelor rusesti care in anii 1910-1920 se bucurau de succes in toata lumea.

Pentru Daphnis și Chloe, coregraful este Michel Fokine, care scrie argumentul impreuna cu Maurice Ravel, inspirat de un roman grecesc din secolul al II-lea sau al III-lea p. Chr. Premiera are loc la Paris, la 8 iunie 1912.

Inceputul este pianissimo. Harpele dau cateva note care vin cu mici atingeri, intra cornul, apoi flautul si, in final, corul si solistii. Toata magia acestei lucrari este data in cateva masuri. Este primavara si actiunea se petrece in padure, chiar langa o pestera sacra, Pestera nimfelor. Tinerii le aduc ofrande, cadouri si danseaza.

Chloe este inconjurata de tineri ce vor sa o seduca. Lupta va fi transata prin dans, iar castigatorul este Daphnis, gratios si usor ca aerul. Se premiaza cu sarutul lui Chloe, care il face nebun de dragoste. Indragostitii sunt despartiti, dar se regasesc.

In “Pantomime”, perechea danseaza in onoarea lui Pan, povestind dragostea sa pentru nimfa Syrinx. Pan apare cu flautul sau si o convinge pe Chloe sa danseze in timp ce canta o melodie fermecata, dar melancolica. Aceasta sectiune este definita drept una dintre cele mai somptuoase partituri solo pentru flaut din repertoriul orchestral si este impartasita progresiv de catre toti cei patru membri ai sectiunii de flaut, inclusiv piccolo si alto.

Debussy: Syrinx

Syrinx a fost compusa pentru al treilea si ultimul act al piesei Psyche de Gabriel Mourey; autorul a dorit ca aceasta sa fie ultima melodie cantata de Pan inainte de a muri, urmand istorisirile din Metamorfozele lui Apuleius si relatarile lui Plutarh. In mitologia greaca, Syrinx era o nimfa, urmarita de zeul Pan. Ea nu i-a intors sentimentele si s-a ascuns de el, transformandu-se intr-o trestie. Pan taie trestia in mai multe bucati, isi confectioneaza un intrument cu care isi canta durerea iubirii pierdute. 

Syrinx este prima melodie din seria lunga de piese solo pentru flaut, compuse pentru instrumentul modern.

 

Jolivet: Cinq incantations pour flute seul

Pornind in primul rand de la creatiile lui Debussy, compozitorul introduce flautul intr-o noua etapa a istoriei sale, depasind barierele muzicii orchestrale si de camera si lansandu-l in lumea jazzului.

Cele cinci melodii marcheaza cateva momente esentiale, din perspectiva sociala si religioasa, a existentei umane. Ca si in Syrinx-ul lui Debussy, flautul este aici  instrumentul muzical prin excelenta, fiind de origine dionisiaca. Compuse in 1936, Incantatiile lui Jolivet au cunoscut nemurirea prin inregistrarea pe vinil in 1959, in interpretarea inconfundabila a celui care este considerat cel mai bun flautist al tuturor timpurilor, Jean-Pierre Raspal.

 

Messiaen: La merle noir

Mierla neagra, piesa pentru flaut transversal si pian, a fost comandata pentru o competitie de flaut in 1951. Partea “cantata” instaleaza un climat de moliciune, de tandrete. Linia melodica este aproape de esenta vocala si va fi inclusa ulterior in Catalogul pasarilor si in Transfigurare. Acest climat de tandrete este construit intr-un dialog intre flaut si pian, lipsit de notiunea de tensiune / relaxare in linia melodica.

Daca Messiaen a dezvoltat acest stil “pasaresc”, atat de caracteristic pentru compozitiile sale, poate nu este un fapt intamplator. Nu o data, a declarat in interviuri ca a dezvoltat aceasta dorinta de a-si apropia muzica de cantecul pasarilor, pe cand era prizonier al germanilor in timpul razboiului. In timpul incarcerarii, pasarile i se pareau, in contextul infernal al existentei sale, fiintele vii cele mai libere, cele mai usor de asociat cu ideea de speranta.

 

Lasa un comentariu

avatar
  Aboneaza-te  
Anunta despre
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...